Mardeală electorală în tabăra liberală
La o sută de metri de campania electorală, situaţia politică din ţară devine tot mai încordată. Se pare că reprezentanţii partidelor liberale se simt tot mai sufocaţi în aceeaşi nişă electorală. Frica de a rămâne în afara pragului electoral creşte în progresie aritmetică. Zilele acestea au fost marcate de atacuri dure dintre PL şi PLDM.
Un grup de consilieri din orăşelul Codru, municipiul Chişinău, şi-au anunţat retragerea din Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, şi aderarea la Partidul Liberal Democrat, condus de Vladimir Filat. Această intenţie a fost adusă la cunoştinţă opiniei publice printr-un comunicat de presă difuzat la 7 octombrie 2008.
Grupul de consilieri „migranţi” învinuieşte partidele, care se declară de opoziţie, de faptul că „nu au ştiut să depăşească orgoliile, ambiţiile proprii, interesele înguste de partid şi de grup.” Aderarea la PLDM a fost justificată de foştii consilieri PL prin „necesitatea unificării forţelor democratice” în jurul Partidului Liberal Democrat al lui Vladimir Filat.
Anterior, membrii Partidului Liberal au difuzat un buletin informativ în care PLDM-ul este învinuit de „manipularea opiniei publice, coruperea membrilor şi aleşilor locali din teritoriu”.
„…E greu să credem că, după vreo 10 ani de carieră politică de stânga, brusc, dl Filat a fost lovit de trăsnetul liberal-democraţiei conservatoare de dreapta. E limpede că ceva nu e curat la mijloc. Iar chestia care miroase cel mai urât este exact lucrul de care s-a spus mai sus: Partidul lui Filat lucrează în ultimele luni, la turaţii maxime, nu pentru a-i răsturna pe comuniştii de la putere, preluând masiv electoratul debusolat al acestora, ci…împotriva PL, împotriva preşedintelui său Mihai Ghimpu şi a primarului general Dorin Chirtoacă. Se lucrează metodic, de la om la om, în sudoarea frunţii şi cu salarii grase plătite emisarilor respectivi, pentru preluarea electoratului declarat simpatizant şi aderent al PL”, se spune în Buletinul Informativ al Partidului Liberal.
Anterior, şi alte partide de opoziţie au adus învinuiri similare PLDM-ului. Partidul Democrat, Partidul Social Liberal (care a fuzionat mai târziu cu PD), Partidul Naţional Liberal şi Partidul Popular Creştin Democrat au acuzat liderii PLDM de faptul că aceştia îşi construiesc structurile de partid prin coruperea membrilor altor partide şi instituţiilor mass-media. Reprezentanţii PLDM au respins aceste acuzaţii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu