Ivan Timofeevici GUŢU, despre care am mai avut ocazia să scriem la această rubrică, este una dintre cele mai odioase figuri ale regimului sovietic din perioada avântului mişcării de eliberare naţională, a luptei pentru limba de stat, alfabetul latin, libertăţile democratice şi independenţă. Anume Ivan Guţu, ocupând funcţia de primar al Chişinăului, a fost unul dintre cei mai înrăiţi prigonitori ai exponenţilor mişcării noastre. După o lungă carieră de activist comsomolist şi comunist, el ajunge membru al Biroului Comitetului Central al PCM în perioada când Lucinschi deţinea funcţia de prim-secretar, adică de prin noiembrie 1989. Se ştie că prin manevrele serviciilor ruseşti, al căror vârf de lance era acelaşi Lucinschi, în 1993 este debarcată echipa de conducere a primului Parlament, acesta preluând şi funcţia de preşedinte al Legislativului. La scurt timp primul Parlament este dizolvat înainte de termen, iar în urma alegerilor din 1994, iese victorioasă gruparea prorusească sprijinită în acel moment de întregul aparat de stat, preşedintele Snegur, preşedintele Parlamentului, Lucinschi, primul ministru Sangheli, grupare cunoscută cu denumirea de Partidul Democrat-Agrar în frunte cu Dumitru Moţpan. Au urmat patru ani grei de restrângere a libertăţilor democratice şi de prigoană împotriva valorilor şi instituţiilor naţionale. Tot atunci s-au dat marile lovituri de privatizare contra bonurilor patrimoniale, acel jaf la scară naţională, deturnarea întreprinderilor de stat, a banilor publici şi a creditelor externe în favoarea demnitarilor corupţi care controlau întregul aparat de stat. În acele vremuri negre de sărăcire totală a majorităţii absolute a populaţiei şi de îmbogăţire a capilor mafiei de la guvernare, Ivan Timofeevici GUŢU a ocupat funcţia de viceprim-ministru în Guvernul Sangheli. Aşa cum la acea oră organele de anchetă şi justiţia erau controlate de puterea politică, marile hoţii şi micile furtişaguri ale guvernanţilor treceau fără nici o consecinţă pentru mai-marii zilei.
Am auzit şi chiar am scris despre mai multe găinării comise pe atunci de fruntaşul de azi al Alianţei Moldova Noastră, Ivan Guţu. Dar iată că, după publicarea articolului precedent care îl viza pe acesta, un funcţionar care a preferat să nu figureze în acest material mi-a adus nişte copii de documente care scot în vileag un procedeu ilegal utilizat de I. T. Guţu din poziţia lui de mare ştab la Guvern. Este vorba de nişte scrisori pe antetul Guvernului Republicii Moldova, semnate de Guţu în calitatea lui oficială de vicepremier, ştampilate cu ştampila Cancelariei Guvernului, secţia generală, prin care acesta dădea indicaţii Vămii să permită importul de autoturisme din străinătate fără achitarea plăţilor obligatorii către Bugetul de Stat.
Aşa, de exemplu, documentul din 04.01.1995, nr. 1417-13, are următorul conţinut: "SE PERMITE ÎNREGISTRAREA AUTOMOBILULUI DLUI V. UNTILĂ FĂRĂ ACHITAREA TAXELOR VAMALE ŞI ACCIZELOR." Iar mai jos stă semnătura: Ion Guţu. Aşadar, avem de a face cu o serie de cazuri grave de depăşire a atribuţiilor de serviciu, abuz de putere, trafic de influenţă şi corupţie, comise de fostul demnitar agrarian Guţu. Dacă am sta să enumerăm articolele din Codul Penal, sub incidenţa cărora cad astfel de crime, după care să adunăm numărul de ani de privaţiune de libertate şi la sfârşit să scoatem o medie, ar reieşi că I. T. Guţu ar fi trebuit să fie judecat, condamnat şi să stea la răcoare de prin 1995 şi până în prezent, fără a mai apuca să fie de două ori deputat şi să facă azi pe grozavul de la microfoanele Parlamentului pe post de exponent al opoziţiei galbene, care dă lecţii de moralitate şi eficienţă Guvernului. Comicul situaţiei mai constă şi în faptul că actualii deputaţi AMN, Guţu şi Untilă, aveau interese comune cu mult înaintea apariţiei lor în cohorta bondocului cap al martorilor Soarelui-Apune, Urechean. Presupunem că Veaceslav Untilă, după ce a tot fost şef pe la Poliţia Rutieră şi Ministerul de Interne, ar fi agonisit colea ceva părăluţe ca să îşi ia un hârb de maşină la mâna a doua fără a mai pune la bătaie banii publici. Mai ales că în "Autobiografia" caligrafiată cu propria-i mână V. Untilă mărturiseşte că "în perioada 1995–1998 am activat în Organizaţia Internaţională pentru Circulaţia Rutieră cu sediul la Geneva". Din câte ştim, obscura organizaţie cu sediul la Geneva întrunea doar ţările din fostul spaţiu sovietic, scopurile şi acţiunile acesteia rămânând a fi acoperite de mister. Şi totuşi, presupunem că veniturile actualului vicepreşedinte al AMN îi permiteau să îşi procure o maşinuţă şi să o aducă în ţară cu achitarea tuturor plăţilor legale, ca toţi cetăţenii onorabili. Dar se vede că oamenii de teapa celor din AMN consideră că legile sunt pentru proşti, pentru turmă, pentru cei care nu au pile la Guvern. Iar pentru "aleşi" alde ei totul este permis, orice abuz este binevenit. Căci dacă ar sta ei să socotească chinurile şi caznele prin care au trecut aflându-se la posturi de conducere, până şi-au văzut rotunjite averile, burţile şi fălcile, ia o mică găinărie cu o biată maşină e o nimica toată. Bine-bine, dar de ce atunci actualii fruntaşi ai AMN, violatorii de ieri ai Legii Bugetului, fac atâta gălăgie şi scandal în Parlament când la iniţiativa vreunui deputat se admite, cu titlu de excepţie, prin derogare de la lege, ÎN MOD ABSOLUT LEGAL, importul unor unităţi de transport, maşini de salvare sau tractoare? De ce? Pentru că acolo unde era obraz altădată, astăzi nu mai e decât o umflătură groasă, provocată de permanente excese alimentare şi mai ales de nesimţirea proverbială deja pentru acest tip de indivizi.
O altă scrisoare cu un conţinut identic îl vizează pe un alt distins domn pe nume I. Bolboceanu, fiind datată cu 30.12.1994 (Bun cadou de revelion!) şi având numărul 0515-1922. Nu ştiu de ce avem impresia că este vorba de nimeni altul decât actualul deputat Iurie Bolboceanu, intrat în Parlament pe listele Blocului "Moldova Noastră", după care s-a desprins pentru a forma propria grupare condusă de D. Braghiş. O altă epistolă oficială, semnată de acelaşi Guţu, este datată cu 23.03.1995, purtând numărul 1417-375, şi are următorul conţinut "SE PERMITE, CA EXCEPŢIE, ÎNREGISTRAREA AUTOTURISMULUI DLUI G. CONDUR FĂRĂ ACHITAREA TAXELOR VAMALE ŞI TVA PENTRU IMPORT". Iar mai jos stă şi numele celui care a întocmit scrisoarea, unul Chicu, e indicat alături şi numărul de telefon al acestui funcţionar: 23-34-57. Nu l-am format deoarece presupunem că în treisprezece ani respectivul domn nu mai stă la acelaşi număr de telefon. Dar am fi vrut să aflăm cine e, totuşi, acest enigmatic G. Condur, ce funcţie ocupa pe atunci şi, eventual, cât i-a dat lui I. T. Guţu în schimbul acestei scrisori. Şi tot la aceeaşi dată, 30.12.1994, Guţu, ca un adevărat Moş Gerilă, îi mai face unuia un cadou de Anul Nou, cadoul respectiv purtând numărul de înregistrare 0515-1919. De această dată norocosul beneficiar al noii nelegiuiri este un oarecare P. Morari, de urmele căruia încă nu am dat.
Dar, iubite cititorule, răbdare. Pentru că generozitatea mafiotului din guvernarea agrariană s-a revărsat şi peste alţi norocoşi în ziua de 30.12.1994. I-am zice Moş Crăciun, dar, aşa cum avem de furcă cu un vechi nomenclaturist sovietic deprins cu versiunea atee a sărbătorilor de iarnă, i-am zis Moş Gerilă. Deşi puteam să îi zicem cu acelaşi succes şi Moş Crăcilă, adică să apelăm la varianta de tranziţie (de compromis, de mijloc) dinspre moda veche spre cea nouă. Carevasăzică, următorul norocos în acea zi de pomină este un oarecare A. Şulianschi, acesta beneficiind de scrisoarea numerotată cu 0515-1926. Cine o fi fost şi ăsta, habar nu am, dar iată că a avut noroc. Dar nici ăsta nu a fost ultimul dintre favoriţii lui Guţu în acea zi. A urmat unul pe nume A. Donos, despre care istoria, deocamdată, nu ştie mare lucru. Acestuia i-a picat scrisoarea cu numărul 0515-1911. Însă unul totuşi s-a dovedit a fi mai operativ decât cei de mai sus şi a reuşit să îşi tragă un cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă cu câteva zile înaintea lor. Acesta e unul zis V. Gandrabura, care şi-a obţinut misiva permisivă la 27.12.1994. Cine o mai fi şi ăsta şi ce hram purta pe atunci, nu ştiu, dar presupun că, dacă e viu şi sănătos şi azi, atunci tot prin partidul lui Urechean s-o fi aciuat. Căci anume aici s-a grămădit grosul călcătorilor de lege şi al profitorilor de tot soiul, de au rămas celelalte grupări de fripturişti mai că fără activişti. Cronicile timpului spun că în acel ajun de An Nou, când toată lumea îşi ura "La mulţi ani!", hrăpăreţul violator de lege de la Guvern, I. T. Guţu, când primea şi el câte o felicitare de acest fel, îşi tot repeta bombănit pe sub nas, aşa ca să nu-l audă nimeni: "La mulţi ani, la mulţi ani! Pe naiba, la mulţi BANI! Asta vreau. Ca să mă pot bucura din plin de anii pe care îi mai am". Şi se tot bucură până azi – mânca-l-ar puşcăria să îl mănânce! – în timp ce mulţimea, adusă la sapă de lemn de unii ca el, îndură sărăcie şi lipsuri şi nu prea are chef de bucurii.
Dragi cititori, să ne tragem respiraţia şi să mergem mai departe, căci mai sunt câţiva coţcari care s-au bucurat de protecţia lui Guţu, care a uzat procedeul de mai sus pentru a beneficia personal în detrimentul statului. La un moment dat, ca să nu se mai complice cu atâtea hârţoage, Guţu trimitea indicaţii la vamă, cerând printr-o singură scrisoare să intre ilegal câte două maşini. Astfel, trebuie să înţelegem, demnitarul corupt împuşca doi iepuri dintr-o dată şi încasa, probabil, dintr-o singură lovitură, un onorariu dublu. Că doar nu se apuca şmecherul birocrat să comită nelegiuiri ia aşa, de flori de cuc. Tot trebuie să fi avut insul vreun interes. Iar altul decât cel bănesc nu văd care ar mai fi putut să fie. Aşadar, perechea care nimereşte într-o singură scrisoare este formată din Valeriu Isiumbeli şi Aurel Voitiuc. Documentul este datat cu ziua de 24.08.1994 şi are numărul 0515-1291, el mai precizând şi faptul că cele două autoturisme au fost aduse din Germania. Recunosc, nu ştim nimic despre tandemul de mai sus. Dar nici nu ne prea interesează. Ceea ce contează este metoda criminală aplicată cu atâta obrăznicie de Guţu prin sfidarea legii şi irosirea banilor publici.
La 3 august 1994, Departamen-tul Controlului Vamal mai primeşte o scrisoare de la Guţu, de această dată vizând o altă maşină adusă din Germania de către cineva pe nume T. Paerele. Numărul documentului – 1211-236. Iar la 29 iulie 1994, cetăţeanul Grecu Marcel devine protagonistul unui ORDIN (aşa e intitulat documentul) dat de Guţu vămii pentru intrarea pe gratis a unui alt automobil în ţară. Numărul documentului nu poate fi desluşit, deoarece este acoperit parţial de o rezoluţie scrisă peste el de mână – "A scuti de taxa vamală", datată cu 04.08.94 şi purtând semnătura "Savca" (dacă am descifrat-o corect). Presupun că documentele citate mai sus sunt doar o mică parte a mulţimii de scrisori de acest fel, care între timp nu s-au mai păstrat sau chiar au fost nimicite. Nici Guţu nu mai ştie câţi alde cei de mai sus au profitat de această schemă criminală. Sunt sigur că schema respectivă a fost doar una dintr-o mulţime, utilizate de către mafioţi alde Guţu pentru a se căpătui pe socoteala statului. Şi doar în cazuri rare de tot gangsterii tranziţiei au lăsat urmele crimelor şi abuzurilor comise. Ei au elaborat un sistem sofisticat de activitate care le-a permis fie să şteargă urmele, fie nici să nu le lase.
După exemplele de mai sus, cred că s-a convins toată lumea că Ivan Timofeevici GUŢU este un fost demnitar corupt, un şarlatan ordinar care într-o ţară normală ar trebui să-şi petreacă bătrâneţile nu în Parlament, unde se dă în spectacol şi sare cu gura cu treabă şi fără treabă, ci după gratii. Unul ca el nu are nici un drept moral să dea lecţii de guvernare eficientă şi onestă, maimuţărindu-se în cohorta lui Urechean şi deplângând cu făţărnicie soarta poporului. Un carierist de pe vremea sovieticilor şi un mafiot de pe vremea tranziţiei, atunci când vine cu poveţe despre democraţie şi reforme, nu merită altceva decât hulă şi dispreţ. Şi nu-l va salva de stigmatul ruşinii nici culoarea galbenă a AMN, nici soarele confiscat de gruparea cu pricina şi nici milioanele acaparate în mod criminal. Dacă a reuşit să scape de procuror şi de puşcărie, unul ca el, cât şi întreaga liotă de nomenclaturişti din jurul lui Urechean, nu are nici o scăpare de judecata publică pentru multele ticăloşii, furtişaguri şi nemernicii săvârşite pe timpul lungii lor aflări în funcţii de conducere.
Cine are ochi va vedea, cine are minte va judeca.
Iar cine nu, mă rog. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu