Ion Pleşca este la ora actuală deputat din partea Alianţei Moldova Noastră. Deşi mai pune uneori câte o întrebare sau mai citeşte un raport din partea Comisiei Juridice al cărei membru este, Ion Pleşca este, practic, un necunoscut. Atunci când am spus câtorva dintre prietenii mei, oameni de presă care urmăresc viaţa politică, că voi dedica următorul articol acestui personaj, la pronunţarea numelui său reacţia lor a fost aceeaşi: „Dar cine e ăsta?". „Deputat",- le-am răspuns. Şi ca să reparăm această lipsă de vizibilitate a respectivului coechipier al lui Serafim Urechean, am zis că merită scos omul din anonimat. Nu de alta, dar degrabă se încheie mandatul actualului Parlament, iar el riscă să rămână în afara atenţiei marelui public. Dar aşa cum ştim, poporul merită să îşi cunoască eroii.
Dacă Ion Pleşca se află la cota notorietăţii zero după trei ani de stat în Parlament, e lesne de priceput că acum trei ani aceasta nu a fost mai ridicată. De ce atunci Serafim Urechean, „locomotiva electorală" a fostei grupări ad-hoc, de o singură folosinţă, numită Blocul „Moldova Democratică", sclipuită la repezeală în preajma alegerilor din 2005, a hotărât să îl înghesuie pe un „loc de trecere" într-o listă pentru care se dădeau bătălii mari şi bani grei? Ce merite deosebite are numitul ins în faţa lui Urechean şi ce servicii îi poate presta acestuia încât a fost considerat ndispensabil în gruparea respectivă care numai a partid nu seamănă? Anticipând argumentele de mai jos, am putea spune că Urechean l-a răsplătit pe Ion Pleşca cu un mandat de deputat pentru faptul că acesta „l-a făcut" pe Urechean de două ori primar general, respectiv în alegerile locale din 1999 şi în cele din 2003. În plus, tot Ion Pleşca, fost preşedinte al Judecătoriei Botanica, păstrându-şi relaţiile strânse cu persoane din sistemul judecătoresc, poliţie, procuratură şi sistemul penitenciar, este omul de legătură care se pare că aranjează dosarele ce îl vizează pe Urechean sau pe ortacii acestuia.
Ion Pleşca devine judecător în sectorul Botanica (fostul raion sovietic) în 1987, iar din 1990 şi până în 2001 el deţine funcţia de preşedinte al acestei instanţe de judecată. După care rămâne judecător în aceeaşi instanţă până în 2005. Din 2004 el devine şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a deţinut şi funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Judecătorilor. Deci, putem susţine cu tărie că în persoana lui avem de a face cu un greu, nu cu o plevuşcă.
Iniţial, în 1995 Serafim Urechean a ajuns în funcţia de primar general după decesul lui Nicolae Costin, fiind numit prin decret prezidenţial de Mircea Snegur. Se ştie că în acele alegeri locale, scrutinul a fost invalidat în Chişinău, deoarece participarea la vot a fost doar de 19,94%. Anume acel moment a şi fost folosit ca pretext pentru instalarea lui Urechean în funcţia de primar prin decret prezidenţial. Se zice că la promovarea lui ar fi pus un cuvânt pe lângă Snegur Nicolae Andronic, pe atunci cel mai influent om politic la curtea şefului statului, şi Valeriu Bulgari, fost vicepremier şi ministru al Agriculturii, care e originar din acelaşi sat cu Urechean, cei doi fiind din Larga, Briceni.
Decretul cu privire la numirea Primăriei municipiului Chişinău, nr. 46 din 10 mai 1995 (Monitorul Oficial 27/316 din 18.05.1995), a fost prima instalare ilegală a lui Urechean la cârma capitalei. Curtea Constituţională a recunoscut drept neconstituţional acest decret prin Hotărârea sa nr. 36 din 10.12.98. Prin urmare, prima aflare în funcţie prin fraudă şi impostură a lui Urechean trebuia să îşi găsească continuare. Chiar dacă Curtea Constituţională îi invalidase mandatul, Urechean şi ceilalţi membri ai primăriei, numiţi în nod neconstituţional, nu şi-au dat demisiile şi nici o instituţie a statului nu i-a obligat să îşi părăsească funcţiile. Astfel încât impostorul se menţine în jilţ până la alegerile din 1999, în care este sprijinit de întreaga conducere a ţării de atunci, de la preşedintele Lucinschi până la Guvernul Sturza şi toţi ceilalţi din jurul lor. Aşadar, "candidatul fatal", pentru a-şi aranja cât mai reuşit rezultatele electorale, avea nevoie de un om fidel care să controleze procesul electoral şi mai ales să numere "cum trebuie" voturile. Şi a ieşit exact ca în gluma sinistră a lui Stalin: nu contează cine şi cum votează, contează cine numără voturile. Iar numărător a fost numit eroul articolului nostru, Ion Pleşca.
Astfel, la 10 martie 1999, prin Hotărârea Comisiei Electorale Centrale nr. 438 a fost constituit Consiliul electoral al circumscripţiei municipale Chişinău nr. 10. În calitate de preşedinte este ales nimeni altul decât Ion Pleşca. Nici nu e de mirare că CEC, pe atunci aflat sub controlul puterii, a luat o astfel de decizie. Doar în fruntea acestei instituţii se afla Dumitru Nidelcu, care avea relaţii strânse cu Urechean încă de când cei doi erau mari conducători la sindicate. Aşadar, la 17 martie 1999 Consiliul electoral din Chişinău îl înregistrează pe Serafim Urechean cu nr. 1 în calitate de candidat. Documentul e semnat de Ion Pleşca, preşedinte, şi Svetlana Chifa, secretar. După o cursă inegală şi nedreaptă, când toată administraţia de stat şi cea municipală, ca şi Televiziunea Naţională, au făcut campanie pentru Urechean, la numărarea voturilor acesta iese ca şi cum învingător din turul întâi. E adevărat că pentru a-l trage de urechi pe Urechean până la procentul minim necesar Consiliul electoral s-a chinuit îndelung cu număratul.
Pentru a vă readuce în memorie situaţia ce s-a creat în urma alegerilor din 23 mai 1999, vom cita din prima pagină a ziarului "Ţara". Astfel, ediţia din 25 mai publică rezultatele preliminare enunţate de CEC. Serafim Urechean – 79.937 voturi (44,90%), Vasili Iovv – 43.367 voturi (24, 36%), Iurie Roşca – 19.399 (10,90%). La 28 mai, Igor Burciu publică un articol în "Ţara", în care face o analiză a situaţiei ce se crease. Citez: "Deocamdată, există câteva dubii în legătură cu evenimentul de duminica trecută. Primo. Cum ar explica, şi dacă ar putea explica, Comisia Electorală Centrală modul în care s-au numărat voturile? Ne putem referi la tergiversarea inexplicabilă a acestei proceduri, dar şi la misterul în care sunt învăluite rezultatele referendumului preşedintelui Lucinschi. (Era vorba de un referendum iniţiat de Lucinschi, care vroia să obţină mai multe prerogative pentru şeful statului. De altfel, recenta iniţiativă a lui Filat cu referendumul prin care s-a încercat să i se dea mai multe prerogative preşedintelui republicii şi de a reveni la procedura de alegere a acestuia prin vot direct nu este decât o reeditare, o scoatere de la naftalină a unei idei mai vechi a lui Lucinschi şi a camarilei lui, fapt ce arată şi filiaţia politică a fostului demnitar de pe vremea respectivului şef de stat – n.n.) Secundo. Modul cu totul straniu în care au evoluat procentele candidatului Serafim Urechean în câteva zile după terminarea scrutinului. …Al doilea aspect este de-a dreptul şocant. Din afirmaţiile lui Victor Cecan, Consiliul electoral de circumscripţie municipal Chişinău a numărat voturile uzând un alt sistem algoritmic decât cel utilizat de restul teritoriului. Conform lui Ion Pleşca, excluzând din numărul total de voturi numărul de voturi declarate nevalabile, procentajul lui Urechean a crescut, depăşind în cele din urmă cifra de 50 la sută… Suntem în drept să întrebăm de ce la Chişinău s-a utilizat un alt sistem de calculare?... Oare nu a existat din start intenţia de a mistifica rezultatele alegerilor? Avem motive să credem că s-a făcut tot posibilul pentru a-l promova pe Urechean în fruntea primăriei. Încă de la începutul campaniei electorale am afirmat că primarul Chişinăului şi cei care îl susţin sfidează normele legale. Acum este limpede că interesele au fost mult mai mari decât ne-am închipuit iniţial."
La acea oră, întreaga administraţie de stat, inclusiv CEC, justiţia, procuratura etc., erau la cheremul lui Urechean. Nu exista nici o şansă de a revizui sau anula rezultatele electorale. Iar finalul a fost unul deja cunoscut. Consiliul electoral condus de Ion Pleşca şi-a făcut treaba şi a scos din burtă rezultatul necesar. Lui Urechean i s-au atribuit 51, 055% şi impostorul s-a menţinut în funcţie. De atunci relaţia între cei doi şarlatani s-a strâns şi mai mult. Iar Urechean a ştiut să fie generos cu cel care l-a servit cu atâta zel.
Astfel, toată lumea a fost mulţumită. Şmecherul primar şi-a menţinut funcţia, bugetul a fost scutit de cheltuieli suplimentare pentru organizarea turului doi de scrutin, iar Ion Pleşca s-a ales cu o vilă fastuoasă drept recompensă pentru serviciile prestate. Casa de lux cu care s-a pricopsit se află pe str. Pictor Ion Jumati, 10, din sectorul Botanica, în preajma Comisariatului de poliţie şi a străzii Cuza-Vodă. Terenul se întinde pe 0.085 ha, iar casa de locuit individuală are o suprafaţă de 122.2 mp.
Nu cunoaştem încă dacă imobilul respectiv, devenit proprietate a soţilor Pleşca prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 7143 din 05.12.2000, având titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren nr. 0100111036 din 13.12.2000, este, aşa cum se crede, singura recompensă pentru munca electorală a jonglorului de cifre. Ceea ce este, însă, mai mult decât sigur e faptul că lui Urechean i-a plăcut atât de mult conlucrarea cu Ion Pleşca încât acesta "îl alege" în aceeaşi funcţie şi pentru alegerile locale din 2003. Şi de această dată tandemul Urechean–Pleşca a funcţionat impecabil, rezultatele fiind ajustate după schema hipersecretă, rodată deja, de contrafacere a învingătorilor.
Astfel, la 31 martie 2003 este adoptată Hotărârea CEC nr.2057, semnată de acelaşi Dumitru Nidelcu în calitate de preşedinte şi de Anatolie Puică, secretar, prin care a fost constituit Consiliul electoral al circumscripţiei municipale Chişinău nr. 1. Printre cei desemnaţi este şi Ion Pleşca, de această dată ca judecător de la Botanica. La 2 aprilie 2003, Consiliul electoral din Chişinău a adoptat Hotărârea nr.2 prin care şi-a confirmat preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul. Exact ca în 1999, deloc întâmplător, în funcţia de preşedinte a fost ales din nou Ion Pleşca, iar în cea de secretar -- tot Svetlana Chifa. Anume această pereche au fost cele două persoane-cheie care au stăpânit toate manevrele subterane ale celor două biruinţe măsluite ale lui Urechean în cele două campanii electorale succesive. Sistemul nu a dat greş. Anume cei doi, ca şi Urechean, sunt purtătorii tainelor legate de sforăriile nevăzute care au permis uzurparea funcţiei de primar al capitalei timp de opt ani, adică pe parcursul celor două mandate succesiv.
La 25 mai 2003, Urechean obţine 44,5%, iar în turul doi acestuia îi sunt atribuite 53,9%. Şi de această dată voturile s-au numărat şi răsnumărat. La 28 mai, Judecătoria sectorului Centru obligase Consiliul Electoral municipal Chişinău să efectueze numărarea manuală a buletinelor de vot, sistemul electronic iar a avut disfuncţii, calculatoarele se blocau şi se porneau din nou când trebuia, la nevoie şi energia electrică se mai oprea când era necesar de mai ajustat câte ceva. Oricât s-a încercat penetrarea reţelei create de-a lungul anilor de către Urechean în sistemul de formare a structurilor electorale, inclusiv a comisiilor secţiilor de votare, filiera exersată în scrutinele anterioare a acţionat impecabil. A ieşit în faţă cel care a controlat jocul.
Iată cum s-a întâmplat că Ion Pleşca s-a lipit de Urechean "ca marca de scrisoare", cum se zice într-o romanţă veche. De aici şi prezenţa lui în legislativul de azi.
Gurile rele spun că în timpul aflării în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Botanica, Ion Pleşca a reuşit să creeze o întreagă reţea de tip mafiot cu implicarea ofiţerilor din comisariatul de sector, dar şi a unor elemente criminale. Se mai zice că respectiva grupare avea relaţii strânse cu oamenii de afaceri de la Botanica, aceştia fiind constrânşi să facă "donaţii" pentru a putea să îşi desfăşoare activitatea. Sistemul funcţiona fără greş, oamenii legii mai închizând ochii la abaterile oamenilor de afaceri. Dar la un moment dat s-a produs un caz care a scurtcircuitat reţeaua respectivă. Familia oamenilor de afaceri Ion Manole şi Serafima Botezat au refuzat "să coopereze" cu grupul respectiv. Motiv pentru care s-a hotărât "pedepsirea" lor. A fost legată o grenadă de maşina lui Ion Manole, în care urma să se afle şi soţia acestuia. Oamenii au supravieţuit ca prin minune. Până la urmă, maltratările şi persecuţiile acestora au ajuns în atenţia organelor de justiţie. Şi aici au început jocurile şi tergiversările. Unul dintre principalii acuzaţi, fostul vicecomisar de la Botanica, Veaceslav Murzacov, ajunge în stare de arest deoarece victimele riscă să fie agresate şi intimidate. Sunt puse în funcţiune toate relaţiile reţelei respective cu penitenciarele, procuratura, judecătoriile şi poliţia. În urma unor amânări repetate, arestatul Murzacov nu ajunge în instanţă timp, de luni de zile, fapt ce dă pretext avocaţilor să ceară judecarea lui în stare de libertate. Între timp deputatul Ion Pleşca se agită rău de tot, dând târcoale Procuraturii şi direcţionând petiţii în diverse instituţii, pentru a-şi scoate prietenul de la răcoare, care îi e şi cumătru. Până la urmă, Veaceslav Murzacov este condamnat la 15 ani privaţiune de libertate, iar Vladimir Aga şi Timofei Şutac la câte 12 ani. De altfel, deloc întâmplător în calitate de avocat al ultimului apare nimeni altul decât soţia lui Ion Pleşca, Tatiana. Articolele din Codul Penal în redacţia veche, invocate la condamnarea acestora, sunt: 15 "Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune", 88 "Omor premeditat săvârşit cu circumstanţe agravante" (alineat 1 – săvârşit în interes acaparator), 125 "Dobândirea prin şantaj a avutului proprietarului", 185 "Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu". Aşadar, spune cu cine prieteneşti ca să-ţi spun cine eşti.
Grupul respectiv nu a renunţat nici până azi la intenţia să îşi ia revanşa. Speranţa lor, ca şi a atâtor altor capi ai lumii interlope ajunşi la răcoare în ultimii ani, este că în 2009 se va schimba puterea politică, la putere va veni Urechean şi ai lui şi atunci aceştia vor fi din nou la libertate şi se vor putea răzbuna pe toţi cei care i-au băgat la puşcărie. Această istorie sinistră are un detaliu consumat recent, care merită să fie reţinut. Grupul respectiv de infractori a fost judecat în instanţa din sectorul Buiucani al capitalei, al cărei preşedinte este Iurie Bejenaru. Acest judecător a avut o atribuţie directă la condamnarea celor trei şi nu a făcut altceva decât să îşi onoreze obligaţiile profesionale. Însă iată că nu demult printre propunerile venite din partea Consiliului Superior al Magistraturii în Comisia Juridică, pentru numiri şi imunităţi a Parlamentului, al cărei membru este şi Ion Pleşca, a fost şi cea de avansare a judecătorului Iurie Bejenaru la funcţia de judecător al Curţii Supreme de Justiţie. Dar cel care s-a opus şi a făcut tot posibilul ca respectiva propunere să fie blocată a fost nimeni altul decât Ion Pleşca. Nu îl cunosc personal pe acest judecător, dar dacă ne pretindem democraţi şi recunoaştem principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al independenţei justiţiei, nu putem să nu ne întrebăm de ce un fost judecător ca Ion Pleşca uită de principiile respective.
Când pregăteam acest articol am aruncat o privire şi asupra CV-ului completat de Ion Pleşca la momentul intrării lui în Parlament. Am remarcat acolo, de pildă, că, spre deosebire de alţi deputaţi din fracţiunea Alianţa Moldova Noastră, la rubrica "Naţionalitatea" el scrie "moldovean", astfel încât mă şi îngrijorez ca la un moment dat să nu apară un conflict interetnic între moldovenii şi românii din interiorul AMN. Am mai aflat că, spre deosebire de mulţi dintre colegii de grup parlamentar, Ion Pleşca nu se declară cunoscător al limbii franceze, nici cu dicţionar, nici fără. Ca limbă străină e trecută rusa şi basta. Bun şi aşa. Prin urmare, omul a spus cu o minciună mai puţin decât alţi fruntaşi ai partidului tigrilor săltaţi. (Vă mai amintiţi? Saltul tigrilor est-europeni, aşa se cheamă programul adoptat recent la congresul AMN. Br-r-r! Atenţie, păzea, vin tigrii cu coada-ntre vine. Ce să facem, mai râdem şi noi să ne mai treacă din mahna care ne apucă atunci când ne gândim la personajele din această grupare numai bună de luat peste picior şi de trimis la pensie.). Frumos CV, nimic de zis. Eu aş mai fi adăugat un rând la acesta: "fără antecedente penale".
Se mai aude că acelaşi Ion Pleşca, împreună cu fostul comisar de poliţie Alexandru Mihai, ar mai avea la Sângera un ditamai centru de agrement ridicat din salariile de bugetari, care ar fi înregistrat formal pe numele unor persoane dubioase. Complexul Novas include restaurant, hotel, sală de banchete, salaă de biliard etc. Se ştie că lotul pentru această fabrică de distracţii a fost repartizat de primăria controlată de oamenii lui Urechean. Iniţial, terenul respectiv era destinat pentru plantarea unui parc. Terenul pe care se află complexul de agrement Novas este trecut pe numele unui oarecare Tudor Toderaşcu, care ar fi fost angajat al poliţiei rutiere. Actualmente sunt perfectate documentele pentru procurarea terenului, o parte din plată fiind deja achitată. Dar la acest subiect vom mai reveni după o documentare suplimentară.
Este interesant de văzut ce îşi trece Ion Pleşca în declaraţia de venituri. Astfel, în declaraţia pentru anul 2005, completată la 30.01.2006, el îşi trece casa de locuit de pe str. Pictor Ion Jumate, 10, cu o suprafaţă de 246 metri pătraţi şi cu o valoare de – atenţie! – 75 000 lei. Da, da! Şaptezeci şi cinci mii lei, atât. Deci, valoarea e diminuată cam de vreo cel puţin cincisprezece ori. Dar pentru anul următor, 2006, tabloul e şi mai interesant. Deci, în declaraţia datată la 26 ianuarie 2007 în dreptul rubricii "case de locuit" Ion Pleşca trage o liniuţă, adică nu are, săracul, nimic, stă în drum. Cum vine asta? Chiar dacă imobilul e trecut pe numele soţiei, soţul rămâne a fi coproprietar, domnul jurist cu experienţă cunoaşte prea bine treaba asta, dar trişează, face pe modestul şi pe oropsitul. Ca să-i şadă mai bine. Însă ce se întâmplă în următorul an e şi mai curios. Se pare că pentru anul 2007 Pleşca nu a mai depus deloc declaraţia respectivă. Iar Comisia centrală de control a declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate, în loc să se autosesizeze şi să ceară acestuia, ca şi tuturor celorlalţi să se conformeze legii, trece în registrul său electronic la rubrica "Lista bunurilor ce constituie proprietate a subiectului declarării" propoziţia "Nu deţine bunuri supuse declarării". Poate mai exact ar fi fost "Nu declară bunurile ce le deţine". În consecinţă ar fi fost cazul să fie sesizat Centrul de Combatere a Corupţiei şi Crimelor Economice să verifice această situaţie, iar în cazul existenţei unor motive temeinice, să deschidă un dosar de urmărire penală a respectivului deputat. Din păcate, însă, comisia respectivă se limitează la colectarea unor declaraţii deseori completate formal, niciodată nu le verifică şi nu apelează la centrul anticorupţie care, în astfel de cazuri, are datoria să iniţieze urmărirea penală în baza articolului 330 prim al Codului Penal "Încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a proprietăţii de către demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionari publici şi unele persoane cu funcţii de conducere". Acest articol prevede, între altele, pentru astfel de încălcări următoarele sancţiuni:
(1) Eschivarea de la prezentarea declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate sau indicarea intenţionată în declaraţie a datelor incorecte de către persoanele obligate să o prezinte se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale, cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1 000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani.
Atunci când mă documentam asupra lui Ion Pleşca cineva m-a sfătuit să mă gândesc bine dacă merită să scriu despre el. Mai ales despre relaţiile lui cu lumea interlopă, cu unii foşti ofiţeri de poliţie, despre implicarea lui în cazul descris mai sus. Adică ar fi mai bine să fiu mai prudent, deoarece băieţii ăştia nu prea ştiu de glumă. Cred că o fi aşa, dar cineva trebuie să spună adevărul până la capăt. Personal nu pot accepta să evit abordările tranşante, întrucât sunt convins că astfel de oameni nu au ce căuta în politică şi în viaţa publică în general. Ei reprezintă anormalitatea sistemului nostru politic aşa cum s-a constituit acesta în lunga perioadă de tranziţie, cu demnitari corupţi, cu mafioţi la papion şi cu relaţii de frăţietate între judecători şi bandiţi. Însă e timpul să ne debarasăm definitiv de acest tip de organizare a relaţiilor în societate, iar democraţia nu va putea funcţiona atâta vreme cât oameni ca Urechean şi Pleşca vor mai avea influenţă în statul nostru.
Iurie ROŞCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu