Masoneria și politicienii moldoveni







Una din cele mai misterioase şi influente organizaţii din lume, faţă de care în istoria modernă există şi a existat în permanenţă o atitudine controversată, este masoneria. Deşi în sânul ei există diferite curente, cum ar fi loja de obedienţă italo-britanică sau loja de obedienţă americană, masonii s-au caracterizat întotdeauna prin ritualuri mistice specifice, activitate discretă şi legături strânse între membri.
Ce au de ascuns „aleşii" şi „iluminaţii"cu rituri secrete?
De aceste organizaţii pline de mister sunt legate multe evenimente şi enigme din istoria modernă. Rolul masoneriei, prezentat de unii ca fiind fast, iar de alţii ca nefast, ritualurile lor ciudate, simbolistica lor plină de sensuri ascunse, influenţa lor reală sau imaginară asupra politicii în diverse ţări şi diverse perioade istorice, ca şi asupra organizaţiilor internaţionale, au produs o vastă literatură, interpretări şi exagerări, mituri şi dezvăluiri. Aceste structuri oculte trezesc deopotrivă mirare şi frică, fascinaţie şi suspiciune. O întreagă paraştiinţă a apărut pe solul fertil al acestor mituri şi realităţi confuze pentru „neiniţiaţi". Asta pentru că doar cei „iniţiaţi", adică cei admişi în interiorul acestor loje cvasisecrete, cunosc adevăratele mize şi activităţi ale masoneriei. Unii îi zic conspirologie, alţii o botează ocultism cu toate variaţiunile ei.
Dar puţini dintre cetăţenii noştri au cea mai vagă idee că mulţi dintre politicienii din Republica Moldova au devenit membri ai lojei masonice, „iniţiaţi", „fraţi". Cine sunt ei, ce îi uneşte, ce scopuri urmăresc, iată întrebările pe care şi le-a pus autorul acestor rânduri, care preferă să îşi menţină identitatea departe de ochii publicului şi mai ales de ochii persoanelor vizate în articolul de faţă. Rămân în umbră şi nu îmi declar numele pentru a nu mă expune riscurilor, dar şi pentru a-mi păstra posibilitatea de a afla din interior despre activităţile organizaţiei în cauză.
Exponenţii masoneriei ar putea prezenta ideologia masonică drept ideologie care promovează dezvoltarea spirituală a personalităţii, având o activitate axată pe acte de caritate, aspiraţii patriotice şi pe principii de autonomie faţă de alte organizaţii similare de peste hotare.
Mai mult, potrivit statutului şi constituţiei masoneriei moldoveneşti, pierderea calităţii de membru al Marii Loji a Moldovei poate fi determinată de mai mulţi factori, inclusiv acţiuni dezonorante sau întreprinse contra intereselor Republicii Moldova, abuzuri de drept, urmate de consecinţe nefaste. Sună frumos, nu-i aşa?
Şi scopurile masoneriei autohtone sunt lăudabile: susţinerea şi ocrotirea patrimoniului cultural naţional şi al întregii umanităţi, promovarea pe plan extern a prestigiului şi respectului faţă de Republica Moldova ca stat independent, contribuirea, prin activitatea tuturor membrilor săi, la consolidarea statului de drept şi valorilor democratice. Sună şi mai frumos.
Totuşi, pentru a înţelege cum sunt aplicate în practică aceste declaraţii este necesar să clarificăm cine munceşte cu abnegaţie în cadrul lojei masone, dar şi să vedem cum aceştia ocrotesc patrimoniul cultural şi naţional, cum consolidează statul de drept, cum apără Republica Moldova ca stat independent?
Anticipând un pic lucrurile, vă spunem că printre masonii autohtoni există persoane de toată mâna şi că, în marea lor majoritate, ei sunt cei care au acaparat cu neruşinare patrimoniul statului, au vândut ţara pentru nimic, iar atunci când n-au mai putut să o vândă, au început să scoată peste hotare şi să vândă până şi pământ cu bucata.
Multe dintre persoanele care vor să-şi servească ţara prin intermediul Asociaţiei obşteşti „Marea Lojă a Moldovei" nu numai că au posibilitatea de a munci pentru a atinge aceste scopuri declarate, ba chiar sunt obligaţi să o facă, în virtutea posturilor pe care le ocupă şi pentru care sunt plătiţi din banii publici (apropo, nu rău), cu toată sărăcia şi greul în care se află această ţară.
Dar să le luăm pe rând.
În societatea noastră, mai ales în anii '90, principalul catalizator al diferitor procese şi evenimente politico-economice, decizii de cel mai înalt nivel, devine obţinerea profitului imediat, iar o asemenea organizaţie precum masoneria serveşte excelent pentru maximizarea profiturilor membrilor, obţinerea diferitor beneficii şi soluţionarea problemelor personale. Efectele întâlnirilor masonilor sunt concretizate ulterior prin organisme politice, partide sau organizaţii non-guvernamentale, în scopul susţinerii sau monopolizării unor domenii de afaceri, prin legi, chemate să favorizeze firmele mari, printr-o mulţime de măsuri „în favoarea societăţii", dar care, de fapt, au un scop bine determinat: sărăcirea şi îndobitocirea populaţiei. Masoneria facilitează întâlnirile discrete dintre persoane – membri ai diferitor partide opozante. Dacă se discută sau nu problemele politice la aceste întâlniri nu este atât de important, odată ce relaţiile „frăţeşti" permit soluţionarea oricăror confruntări politice sau partinice.
În general, masoneria moldovenească este strâns legată de masoneria din România. Studiile diferitor structuri din statul vecin arată că mai mulţi dintre politicienii şi parlamentarii români sunt membri ai diferitor loje.
Dacă din punct de vedere organizatoric „Marea Lojă a Moldovei" este autonomă în raport cu lojele din România, atunci contactele politicienilor masoni moldoveni cu cei din România sunt destul de frecvente şi cu o tentă accentuată de susţinere şi tutelare din partea celor din urmă. Mai mult, există şi un trafic de influenţă continuu şi eficient, exprimat prin finanţări de partide şi susţineri în afacerile politicienilor moldoveni. Pentru a nu fi învinuiţi de lansarea unor aberaţii la adresa unor asemenea organizaţii, vom încerca să le prezentăm cititorilor noştri câteva exemple.
Întâmplător sau nu, aici poate fi menţionat cunoscutul om politic, dar necunoscut de publicul larg şi ca mason, Vladimir Filat. Iată că cel care a fost numit „gangster al tranziţiei" şi „naşul corupţilor", „tartorul privatizărilor" şi „milionarul de carton" are şi această calitate, necunoscută până în prezent marelui public. Da, da, Vladimir Filat este mason.
Se ştie că a fost iniţiat în masonerie în timpul când făcea afaceri în România şi când s-a manifestat prin mai multe acţiuni, dar vom aminti aici doar despre cea legată de contrabanda cu ţigări. Trebuie să spunem că mai mare ruşine Republica Moldova nu a cunoscut: un funcţionar de un asemenea rang, la acea vreme şef al Departamentului Privatizării şi apoi ministru de Stat, să fie învinuit de formarea unei reţele de contrabandă, aidoma unui simplu criminal, ce poate fi mai scandalos?
Reamintim aici principalele elemente ale acestei istorii.
Pe lângă calitatea sa de demnitar, protagonistul istoriei noastre deţinea şi calitatea de asociat al companiei „RoMold Trading", înregistrată în România. Compania a încheiat cu Combinatul de tutun din Chişinău (Tutun-CTC) un contract de distribuire exclusivă a produselor combinatului pe teritoriul României. Ulterior, organele de anchetă din România au stabilit că cea mai mare cantitate de marfă era introdusă prin contrabandă şi au organizat un flagrant, în urma căruia au fost capturate patru TIR-uri cu peste 1,8 milioane de pachete de ţigări.
Investigaţiile efectuate de către organele de drept din România şi-au găsit exprimare în rechizitoriul procurorului, care indică direct că Vladimir Filat era organizatorul filierei de contrabandă.
Dar să-i dăm Cezarului ce-i a Cezarului: investigaţiile justiţiei române au arătat şi existenţa unei susţineri serioase în această afacere din partea unor politicieni şi funcţionari români de rang înalt, care pe semne fac parte dintre aceeaşi reţea ocultă.
Este necesar să remarcăm că luarea de piept, tragerea de păr şi lupta pentru dreptate, organizate deseori de democraţi în Parlament, sunt un fariseism curat. Cum ar putea „fratele" (aşa îşi spun ei în cadrul lojii) mason Veaceslav Untilă, prim-vicepreşedinte al Alianţei „Moldova Noastră" sau „fratele" Dumitru Braghiş, preşedintele Partidului Social Democrat, să-l deranjeze, să zicem, pe „fratele" Vladimir Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova? Asta cu atât mai mult cu cât, potrivit ierarhiei masonice, „fratele" Untilă este mai mare şi cuvintele lui sunt lege pentru masonii de rang mai mic, indiferent de poziţia pe care o ocupă în viaţa politică, economică sau socială.
În pofida faptului că în prezent, masoneria suferă unele schimbări ce ţin de redistribuirea puterii, în cadrul acestei organizaţii oculte au apărut persoane tinere, mai avane, cu ambiţii mai mari, mai flămânde şi, lucrul cel mai important, cu studii mai temeinice şi cu relaţii în România şi Occident. Şi aici a avut de suferit Dumitru Diacov, cel care a stat la originile masoneriei moldoveneşti, Serafim Urechean şi Dumitru Braghiş, iniţiaţi în loja masonică „Marele Orient al Franţei", filiala italiană, şi alţi politicieni ieşiţi pe primul val al politicii moldoveneşti din rândul birocraţiei sovietice.
Se vehiculează ideea că Serafim Urechean a fost şi este menţinut în politică atâta timp cât poate servi intereselor politice ale masonilor, iar după îndeplinirea funcţiilor care-i sunt stabilite va fi scos din viaţa politică, precum o piesă uzată. Ba încă va avea noroc, dacă va fi „trimis" la pensie cu flori...
Să nu credeţi că „onoarea" de a fi mason o au numai conducătorii de partide. Lucrează bine pentru ei şi Iurie Colesnic, vicepreşedinte al Alianţei „Moldova Noastră", cunoscut mai mult ca literat, Oleg Cernei, consilier în Consiliul municipal Chişinău, membru al Alianţei „Moldova Noastră".
Pentru a arăta Europei „existenţa opiniilor politice şi aderarea la diferite doctrine politice" ale democraţilor, diferenţă pe care, apropo, mulţi „politicieni" nici până astăzi nu au intuit-o, masonii moldoveni au organizat formarea mai multor partide şi partiduţe, punându-i în frunte pe „fraţi": Ion Mereuţă, preşedintele Partidului Creştin Umanist din Moldova, Anghel Agachi, preşedintele Forului tinerilor „Noua Moldovă", membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova, Ion Dediu, preşedintele de onoare al Partidului Ecologist din Moldova ş.a.
Nu întâmplător cariera politică în aceste partide este influenţată direct de apartenenţa la masonerie, iar pentru un politician această apartenenţă este cea mai sigură cale de a fi promovat.
Vom persevera în elucidarea adevărului şi, pentru asta, vom continua investigaţiile ziaristice, ca să identificăm apartenenţa la masonerie şi convingerile reale şi ale altor „luptători înveteraţi" pentru binele poporului. Căci suntem în drept să ne întrebăm: De unde atâta discreţie, atâta mister întru atingerea unor scopuri nobile?

Niciun comentariu: