Două figuri revin pe scena politică moldovenească: Vasile Tarlev, după o scurtă dispariţie, şi Petru Lucinschi, care stă în afara politicii din anul 2000, când a părăsit postul de preşedinte al RM.
Reapariţia lui Tarlev este poate şi mai surprinzătoare decât a lui Lucinschi, care, spre deosebire de proaspătul ex-premier, a fost un actor independent. Cine să fi crezut că docilul, formalul prim-ministru va îndrăzni să-şi capitalizeze popularitatea în domeniul politic, după ce preşedintele Voronin l-a avertizat public să nu facă una ca asta, ci să rămână în „echipa" comuniştilor.
Tarlev a recunoscut, indirect, la PRO TV, că demisia lui nu a fost benevolă, că a fost nevoit să plece înainte de a-şi duce la îndeplinire toate acţiunile planificate, fiindcă nu mai beneficia de sprijin politic. Acum el este decis să demonstreze că a fost înţeles greşit, că are personalitate şi proiecte proprii. Deşi nu a recunoscut că planifică să devină lider al Uniunii Centriste, el nici nu a negat aceste zvonuri, care s-ar putea să se materializeze până la sfârşitul acestei luni. Aluziile critice pe care le face la adresa regimului de azi, dovedeşte că el este totuşi supărat. Pe de altă parte, faptul că Voronin nu i-a propus niciun post până acum confirmă ipoteza că demiterea lui Tarlev este o consecinţă a unor regrupări în cadrul PCRM, determinate de inevitabila plecare a lui Voronin de la preşedinţie. Luptele politice interne s-au soldat cu înfrângerea grupului de comunişti ortodocşi, reprezentaţi de Victor Stepaniuc, şi întărirea grupului comuniştilor „tineri", reprezentat de consilierul prezidenţial Mark Tkaciuk (care, de altfel, nu l-a simpatizat pe ex-premier de la bun început). Scoaterea lui Victor Stepaniuc din Comitetul Executiv este una din consecinţele înfrângerii comuniştilor ortodocşi, care au fondat PCRM. Se vorbeşte că unul dintre actualii vicepremieri este pe cale de a se înscrie şi el în Uniunea Centristă, pentru a merge în viitoarele alegeri împreună cu Tarlev. Acesta nu poate fi decât Victor Stepaniuc.
Presa procomunistă, inclusiv „Flux" sugerează alarmată că Tarlev nu revine în politică din propria dorinţă, ci împins de Lucinschi. Însă cel de-al doilea preşedinte al RM se face că nu-l observă pe ex-premier. Ba mai mult, el declară, tot la PRO TV, că îl va sprijini în viitoarele alegeri parlamentare, aşa cum a făcut „întotdeauna", pe Dumitru Braghiş. (Fiindcă veni vorba, în alegerile parlamentare din 2005, Lucinschi a stat în umbră, poate pentru că nu a avut încredere în BMD. Glasul său nu s-a auzit nici atunci când Braghiş a candidat la funcţia de primar al Chişinăului.)
Ce l-a determinat pe Lucinschi să se implice deschis în politică, după ce părea să se fi dedicat memoriilor şi activităţii publicistice? De ce a hotărât el să pornească împotriva PCRM şi a lui Voronin, pe care l-a adus la putere împreună cu Roşca? Cu siguranţă, se va vorbi în acest context despre o supărare de ordin personal, legată de faptul că Voronin a pus mâna pe businessul unuia dintre fii săi (retransmiterea ORT). De asemenea, se poate specula asupra relaţiilor strânse, „organice" pe care Lucinschi le-a avut cu Moscova, şi unii vor vedea în gestul său o conspiraţie rusească împotriva lui Voronin. Ne vom aminti cu acest prilej despre memorandumul semnat de Lucinschi (sub presiunea PCRM, de altfel), prin care separatiştii obţineau dreptul de a întreţine relaţii economice externe. Însă, de dragul adevărului, trebuie să recunoaştem că Lucinschi a încetat a se întâlni cu Smirnov, când a înţeles că lucrul acesta este doar în folosul separatiştilor, şi nu a acceptat în niciun chip federalizarea RM, propusă de prietenul său Primakov. Şi ce motiv ar avea Moscova să-l prefere pe Lucinschi, care nu a acceptat federalizarea RM şi spune că vorbeşte româna, în locul lui Voronin care era cât pe ce să semneze planul Kozak şi se ocupă intens de resovietizarea şi rusificarea RM, făcând spume la gură ori de câte ori aude cuvântul „român"?
Faptul că Voronin nu mai pare să ia decizii independente, devenind exponentul unui grup hrăpăreţ, agresiv, monopolizator, dominant, nemulţumeşte profund o bună parte a mediului de afaceri şi nu este exclus că fostul preşedinte al RM dă curs acestor nemulţumiri. De altfel, nu e pentru prima dată când el îşi atribuie rolul de salvator. De data aceasta posibilităţile lui sunt foarte limitate, însă mai există o anumită categorie de electorat care ar putea să fie atentă la ceea ce spune el. Şi asta va conta în viitoarele alegeri, care pot aduce mari surprize. Faptul că a făcut declaraţia cu mai multe luni înaintea alegerilor demonstrează un angajament serios faţă de misiunea pe care şi-a asumat-o.
Oricum ambele apariţii introduc un nou element de intrigă în nişte alegeri mai puţin dramatice decât cele din 2005. Acum concurenţa de pe stânga se arată nu mai puţin acerbă decât pe dreapta.
Deşi Tarlev afirmă că „Prietenii Rusiei" nu este un proiect politic, această organizaţie seamănă cu o „momeală" electorală. S-ar putea ca Tkaciuk să-l fi subestimat pe Tarlev, şi formaţiunea ex-premierului să devină acea buturugă mică ce va răsturna carul PCRM. Nu în sens că va lua mai multe voturi decât PCRM, dar va reduce simţitor ponderea votanţilor comunişti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu