Leonid Bujor - O piuliţă în angrenajul comunist

Stau câte odată şi îmi aduc aminte ce vremuri şi ce oameni mai erau în părţile noastre acum douăzeci de ani, când ne-am ridicat şi noi după atâta amar de vreme să ne căpătăm drepturile călcate în picioare de stăpânirea străină. În momentul acela, când ne-am lepădat de frică şi am ieşit în faţă, asumându-ne cu toată nesăbuinţa riscurile de a fi striviţi de regimul totalitar comunist, când imperiul sovietic începuse să trosnească din toate încheieturile sub presiunea mişcărilor populare, cei care fusese membri ai Partidului Comunist al Uniunii Sovietice şi se trezise din somnul conştiinţei au început să se lepede public de Satana, aruncându-şi sau chiar arzându-şi carnetele de partid. În tumultul acelor ani de avânt al mişcării de eliberare naţională, în iureşul acelor evenimente istorice de o grandoare fără precedent s-a ales grâul de neghină, s-au despărţit apele între patrioţi şi mancurţi, între luptători pentru libertate şi lachei ai dictaturii comuniste. Atunci când conta fiecare semnătură pentru Limba de Stat şi Alfabetul Latin, când eram o mână de oameni şi ne adunam la bustul lui Eminescu sau la monumentul lui Ştefan cel Mare, ca apoi să ne revărsăm în mulţimi de sute de mii de suflete în pieţele publice, laşii şi ticăloşii stăteau tupilaţi prin vizuine, la adăpost, rozându-şi osul şi aşteptând să treacă furtuna.
Printre moldovănaşii aciuaţi în structurile puterii de ocupaţie, printre periuţele bune de lustruit papucii nomenclaturii se regăseau cam toţi fruntaşii de azi ai Alianţei Moldova Noastră. Unii, ca Ivan Timofeevici Guţu sau Serafim Urechean, apucaseră să îşi manifeste mai cu spor abilităţile de lingăi şi carierişti, cocoţându-se mai sus pe scara ierarhică a statului totalitar. Alţii, mai mărunţei, intraţi în partid şi promovaţi în funcţii de conducere la Comsomol încă de prin armată şi de la facultate, ajunsese instructori sau ajutori de băgători de seamă pe la comitetele raionale de partid sau comsomol şi chiar pe la Comitetul central al CC al PCM. Printre piuliţele angrenajului comunist, printre pupcuriştii şi trăgătorii de limbi în fundurile nomenclaturii roşii erau, printre alţii, şi actualii deputaţi ai Alianţei Moldova Noastră, Anatol Onceanu şi Alexandru Lipcan, despre care am scris în numerele precedente ale ziarului nostru. Leonid Bujor face parte din aceeaşi cohortă de slugi docile ale bolşevicilor, de funcţionăraşi tupilaţi în spatele ştabilor, de ciolănari fără nici un fel de scrupule şi fără nici un ideal.
Un activist tupilat în tufişuri şi buruiene
Manifestându-se ca mare activist comsomolist în timpul studiilor universitare între anii 1976-1982, Leonid Bujor ajunge să fie promovat la funcţiile de secretar adjunct şi secretar al organizaţiei comsomoliste de la Universitate. Studenţii acelor ani îl ţin bine minte pe zelosul lider comsomolist de pe la adunările pe care nimeni nu le mai lua în serios, când fericitul tiz al lui Leonid Ilici Brejnev citea cuvântări focoase, scrise din timp după tipicul limbii de lemn, cu citate din Lenin şi din rapoartele secretarului general al PCUS, asudând în mod exemplar pentru promovarea "învăţăturii" marxist-leniniste. Tânărul activist trecea cu uşurinţă peste ironiile colegilor, care îl mai luau peste picior pentru carierismul lui. Cuvântând de la tribunele comsomoliste, el mima destul de reuşit gravitatea şi adeziunea la idealurile comunismului. Era timpul lichelelor. Minciuna şi făţărnicia ca norme de conduită sub regimul sovietic au fost însuşite temeinic de junele corupt de ideologia comunistă. Sârguinţa avanului activist nu a rămas neobservată. În 1986, el ajunge lector la catedra de Istorie a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a Universităţii de Stat din Moldova. Acolo, tovarăşul lector îndoctrinează de zor studenţii cu erezia comunistă, inoculându-le miturile oficiale despre marşul triumfal al Puterii Sovietice şi despre fericirea popoarelor ajunse sub stăpânirea ei.
A regretat vreodată, măcar şi în forul său interior, tinereţile sale comunist-comsomoliste Leonid Bujor? L-a încercat măcar un fior de părere de rău pentru slujirea Imperiului Răului şi a tatălui Minciunii, Antihristul? S-a pocăit Leonid Bujor pentru ponegrirea Adevărului, negarea lui Dumnezeu şi batjocorirea propriului neam? N-am auzit. În schimb azi îl vedem stacojiu de mânie anticomunistă, umflându-şi falnic fălcile şi maimuţărindu-se în faţa microfonului din sala Parlamentului, anatemizând de zor dictatura comunistă a lui Voronin. Bu-u-ună treabă. Dar unde-ai fost mătăluţă atunci când într-adevăr era nevoie de curaj pentru apărarea valorilor naţionale şi când riscurile pentru atitudini anticomuniste erau reale? Ştim bine unde ai fost: în tufari. Sau prin buruiene. Acolo unde îşi găsesc refugiu laşii şi profitorii dintotdeauna.
Teatru la microfon cu un bufon
Ori de câte ori îl văd rostogolindu-se spre microfon pe bondocul Leonid Bujor, ţupăind ca un ieduţ zburdalnic pe scările sălii de şedinţe a Parlamentului, mă întreb: oare ce cantităţi de frigărui şi câte zeci de tone de vin a consumat omuleanul ăsta de a ajuns să arate ca un personaj din caricaturile proletcultiste ale anilor treizeci cu burgeji burtoşi şi fălcoşi? Când se căzneşte să-şi îngroaşe glasul piţigăiat şi să facă urât spre guvernanţii comunişti, Bujor, în loc să inspire respect, trezeşte râsul şi dezgustul general. Ca să le dai în obraz comuniştilor de azi, să te prezinţi drept campion al anticomunismului şi să faci morală guvernanţilor, tu însuţi ar trebui să ai un trecut cât de cât onorabil. Altfel, căderea în ridicol este inevitabilă. El cere cuvântul pe mică de ceas şi se agaţă de tot felul de chiţibuşuri procedurale, pisălogeşte lumea cu platitudini şi reproşuri răsuflate, se necăjeşte să pară când serios, când ironic, dar niciodată nu reuşeşte să depăşească postura penibilă în care apare. "Vă mulţumesc, domnule preşedinte…" îşi începe invariabil, ca un papagal, orice intervenţie în Parlament neobositul şi comicul luptător de doi bani contra comunismului. Probozelile lui serbezi şi dulcegi curg gârlă, trubadurul de ieri al marxism-leninismului slobozind din burta-i proeminentă perle calpe spre distracţia generală a publicului.
Cavalerul mămăligii explodate
Dar să revenim la tinereţea nomenclaturist-comunistă a lui Bujor. La vremea când ţanţoşul opozant de azi stătea cu fundul la gard şi cu capul în nisip. La anii pe care logoreicul fruntaş al Alianţei Moldova Noastră ar prefera să îi uite, să îi treacă cu vederea, să îi ferească de ochii marelui public, să îi îngroape în vorbărie fără noimă şi în câlţul elucubraţiilor de azi. Aşadar, ce făcea cavalerul mămăligii explodate atunci când lumea bună, patrioţii s-au ridicat să îşi dobândească drepturile? De la 11 martie 1987 şi până la 1 noiembrie 1990 Leonid Bujor trudeşte din greu la Comitetul raional Frunze al Partidului Comunist din Moldova. Deci, patru anişori bătuţi pe muchie fostul lider comsomolist a slujit în organul de conducere comunistă al unuia din sectoarele Chişinăului (actualmente Buiucani) în calitate de instructor, şef adjunct de secţie, şef de secţie. Şi-a pus semnătura Leonid Bujor pe listele pe care le adunam în susţinerea Limbii de Stat şi a Alfabetului Latin? N-am auzit. A susţinut cumva mişcarea democratică în eforturile ei de a pune capăt dictaturii comuniste şi de a obţine Independenţa? A riscat cât îi negru sub unghie acest muţunache rotofei pentru apărarea unor valori în vremuri mai grele decât cele de azi? A renunţat măcar o dată la chefuri şi şaşlâcuri de dragul unor abstracţiuni cum ar fi cauza naţională? Nimic din toate acestea.
Oameni de paie
Fireşte, nimeni nu îi contestă dreptul lui Bujor să se dea peste cap cum îi place mai mult, nici să simuleze stângaci postura de opozant şi de anticomunist. Drepturile fundamentale ale omului reprezintă o valorare de care se pot bucura din plin şi unii ca el. Atâta doar că nimeni nu e obligat să îl ia în serios. Scamatorul de serviciu al lui Urechean poate să danseze şi pe sârmă. Că pentru noi tot un impostor rămâne. O păpuşă trasă de sfori de către capul cohortei galbene, zise şi AMN.
Atenţie, fraţilor! Leonid Bujor continua să rămână nomenclaturist comunist şi în anii 1988-89, când s-a dat bătălia pentru Limbă, când s-au desfăşurat alegerile pentru Congresul deputaţilor URSS în primăvara 1989 şi pentru noul parlament al Moldovei în primăvara lui 1990, când s-a oficializat Tricolorul, când s-a obţinut Suveranitatea, când poporul a reintrat în istorie cu capul sus şi cu spinarea descovoiată. Rămânând în structura sovietică în acele momente de vârf, el şi-a pecetluit pentru totdeauna stigmatul de colaboraţionist, de conformist, de om de paie, care îşi caută doar propriul interes în spatele protector al Sistemului. În 1990, Bujor ajunge director adjunct al gimnaziului nr.6 din Chişinău. Cam tot pe atunci, un alt actual deputat al Alianţei Moldova Noastră, Alexandru Lipcan, după mai mulţi ani de stat pe la comsomol, sindicate şi partid, ajunge în funcţia de director al grădiniţei de copii din Sipoteni. Aceşti sinecurişti pursânge, aceşti linge-blide ai tuturor timpurilor şi regimurilor au reuşită să se orienteze în orice situaţie şi să-şi vâneze fără greş câte o slujbuliţă, oricât de mică, dar tot de nacealnici. Ia aşa câte un loc călduţ, bun de parazitat pe seama muncii altora. După scurta experienţă din gimnaziu, Bujor sare în altă structură de stat (degeaba), Departamentul pentru problemele tineretului şi sportului. Deci, tot un fel de comsomolie, tot un fel de "zarniţa", tot un loc de ros pantalonii şi de crescut burduhanul. Iar din 1994, de când la primăria Chişinăului preşedintele republicii de la acea oră, Mircea Snegur, îl instalează prin decret prezidenţial pe Serafim Urechean, Leonid Bujor este avansat pe post de şef al Direcţiei pentru problemele tineretului şi sportului din capitală. Ce să mai zicem, curat corvadă, nu alta! Însă marele chilipir îi pică eroului nostru abia în 1999, când este numit de Urechean în calitate de pretor al sectorului Centru. Şi aşa a stat Bujor vreo şase anişori lângă borcanul cu miere, tot înfruptându-se din când în când, de pare până şi azi muşcat de albine. Iar în 2005, alături de Anatol Onceanu şi Vasile Pântea, şi ei valeţi ai lui Urechean de la primărie, Bujor ajunge deputat BMD-AMN. Astăzi, el îşi dă aere de om de stat, vociferează nemulţumiri, stigmatizează comuniştii şi se dă de-a dura cu toţi ceilalţi opozanţi de carton în speranţa să înşele lumea că anume ei, ei şi nimeni altul, ar reprezenta alternativa democratică a actualei guvernări. Dar convingerea noastră este că fosta nomenclatură sovietică şi de partid, îmbuibaţii tranziţiei, profitorii şi fripturiştii nu pot aduce nimic bun oamenilor acestei ţări. Egoismul şi lăcomia, interesul personal şi deformările birocratice i-au transformat demult pe ortacii lui Urechean într-o adunătură de personaje expirate bune de dat cu naftalină şi de aruncat, vorba lui Marx, la lada de gunoi a istoriei. E adevărat că strigoii timpurilor de ieri nu îi mai înfioară pe nimeni. Să râdem de ei ca de nişte saltimbanci sclifosiţi şi să îi trimitem la pensie. Soarele lor va apune iremediabil, cortina va cădea, iar chipurile lor caricaturale vor dispărea în spatele zilei de ieri.
Horpăind din blidul de linte
Am dat să vedem ce a agonisit protagonistul acestui articol cât a stat în postul de pretor, ce a învârtit şi cum s-a căpătuit. Dificilă ocupaţie, recunosc. Ăştia nu prea lasă urme. Ei au însuşit de minune înţelepciunea din Armata Sovietică, potrivit căreia cel care nu e prins, nu e hoţ. Şi totuşi, îmi revine în memorie întrebarea obsedantă a fabulistului: "Dar dacă stai să faci curată socoteală,/ între venit şi cheltuială,/ n-ai zice ca bursucul, /că are pufuşor pe botişor?". Am parcurs informaţia sumară trecută în calculatorul Comisiei centrale de Control al declaraţiilor cu privire la venituri şi proprietate. Pentru perioada 01.012005 – 01.01.2006 la rubrica "Lista bunurilor ce constituie proprietate a subiectului declarării" în dreptul numelui Leonid Bujor este trecut "lot de pământ", "apartament", iar la rubrica "valoarea totală a proprietăţii declarate" găsim cifra de 17 159 lei. Bună treabă, dacă un apartament şi un lot de pământ fac în total doar şaptesprezece mii de lei şi ceva. Cine nu ar dori să îi dea lui Bujor şi dublu, şi înzecit pentru a cumpăra lotul şi locuinţa şmecherului deputat? El diminuează cu bună ştiinţă valoarea bunurilor respective profitând de imperfecţiunea legislaţiei care nu prevede nici o sancţiune în astfel de cazuri. Perioada 01.01.2006 – 01.01.2007 nu aduce nici o schimbare în declaraţia respectivă a lui L. Bujor. Doar pentru anul următor legiuitorul nu se mai îngrijeşte să scrie vreo sumă în dreptul celor două bunuri declarate, astfel încât comisia respectivă se vede nevoită să treacă cumincior în dreptul rubricii "Valoarea totală a proprietăţii declarate" propoziţia neutră "Nu a fost estimată". Orice ar scrie în declaraţia acestuia, nu am putea afirma că ipochimenul de care ne ocupăm ar dispune de o avere inestimabilă. Dar cu minciuna tot l-am prins.
O tinichea pe pieptul bombat
Nu putem omite un detaliu semnificativ din biografia eroului nostru. Zelul de nomenclaturist şi calitatea de "ostaş fidel al partidului", stâlp de nădejde al comunismului sovietic îl învredniceşte pe falnicul carierist de onoarea de a fi decorat cu medalia "Pentru merite în muncă" (Za trudovoie otlicie). Iată şi dovada materială a faptului că şi lucrătorii cu limba pe la spatele şefilor tot oameni ai muncii erau consideraţi de către regimul sovietic. Că din câte am observat, Bujor nici sapa nu a tras-o, nici la strung nu a stat, nici cosmonaut nu a ajuns. Dar pentru poziţia lui încovoiată, pentru tupilarea lui până la pământ şi pentru linsul tălpilor celor de sus i s-a dat şi lui o tinichea drept confirmare a ruşinosului fapt că pe vremuri slugărnicia era răsplătită cu ranguri şi cu medalii ale odiosului regim, atât de dulce pentru cei deprinşi să se târască. Vorba veche: capul plecat sabia nu-l taie, dar nici soarele nu-l vede. După ce tot au stat o viaţă întreagă cu capetele plecate şi şi-au horpăit tainul din blidul de linte, foştii nomenclaturişti, văzând că orice pericol a trecut, iată că s-au semeţit şi ei nevoie mare. Şi pe deasupra şi-au mai pus şi Soarele drept simbol. Însă tocmai la lumina zilei astrul ceresc îi arată şi îi arde în toată goliciunea lor. Păzea, fraţilor, nomenclatura se dă de-a dura.
Coana Chiriţa şi filfizonul franţuzit
Şi ca să nu pară mai prost decât ceilalţi aghiotanţi ai lui Urechean, intelectuali rafinaţi unul ca unul, şi Leonid Bujor se declară falnic francofon. În CV-ul scris de mânuţa lui el trece la rubrica "Ce limbi străine cunoaşteţi" "rusa, franceza – citesc şi mă pot exprima" . Carevasăzică, şi musiu Lionea e filfizon franţuzit şi uns cu toate alifiile. Ciudată această francomanie prefăcută în rândurile foştilor nomenclaturişti din gaşca lui Urechean. Ce au ei cu preocuparea de a spune braşoave cu treabă şi fără treabă? A, e simplu, la astfel de oameni mitomania devine o a doua natură. Ei nu se simt bine dacă nu trântesc câte o gogoaşă la fiecare pas. Care franceză, camarade Boujore? Şi totuşi, coana Chiriţa nu a murit. Ea s-a reîncarnat cu succes în trupurile rotofeie ale paiaţelor din gruparea lui Serafim Urechean şi continuă să distreze publicul, numai că de această dată de pe scena Parlamentului, ajunsă în topul teatrelor de satiră şi umor, încât şi "Satiricus", şi "Eugene Ionesco" riscă să fie umbrite de tipajele groteşti care ţupăie de zor ca la comedie.