Ceartă între politicieni: Anatol Petrencu îl învinuieşte pe Sergiu Mocanu că îi fură electoratul


Anatol Petrencu, preşedintele Mişcării Acţiunea Europeană (MAE), învinuieşte Mişcarea Acţiunea Populară (MAP) că a apărut pe spectrul politic pentru a rupe din electoratul Mişcării Acţiunea Europeană. Declaraţia a fost făcută ieri, 13 mai, în cadrul dezbaterilor ideologice, organizate de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) Viitorul. În replică, Sergiu Mocanu a declarat pentru UNIMEDIA că „este vorba de o confuzie a dlui Anatol Petrencu" şi că nu vrea sa intre într-o polemică cu acesta. În cadrul dezbaterilor, Petrencu a mai acuzat şi Partidul Comuniştilor de tentativa de a-i compromite imaginea sa prin promovarea tânărului Grigore Petrenco care are acelaşi nume, ceea ce creează zvonuri false în societate.
Solicitat de UNIMEDIA să comenteze învinuirile lansate la adresa sa, Sergiu Mocanu, preşedinte Mişcării Acţiunea Populară (MAP), a afirmat că este vorba de o confuzie a d-lui Anatol Petrencu. „Nu vreau sa intru într-o polemică cu el. Situaţia creată poate fi clarificată intr-un dialog. Nu i-am atacat niciodată. În momentul în care am lansat Mişcarea Acţiunea Populară chiar nu ne-am gândit la Mişcarea Acţiunea Europeană. Urmăresc cu atenţie acţiunile MAE, multe dintre care îmi plac, însă par a fi disperate", a precizat politicianul Sergiu Mocanu.
În cadrul aceleeaşi dezbateri, Anatol Petrencu a criticat ultimul Barometru de Opinie Publică al Institutului de Politici Publice pe motiv că nu a fost inclusă în chestionar Mişcarea Acţiunea Europeană. „Unele partide au partide au plătit pentru a li se mări procentele în sondaj", a mai spus Petrencu.
Întrebat de reporterul UNIMEDIA cum intenţionează să meargă MAE în alegerile parlamentare din 2009, Anatol Petrencu a afirmat că poartă tratative cu unele formaţiuni politice pentru a găsi formula potrivită. „Nu este exclus ca prin decembrie să găsim o formulă comună cu partidele cu care ducem tratative. Printre acestea se numără Partidul Liberal, Partidul Naţional Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova şi alte partide care promovează o politică apropiată".
Mişcarea Acţiunea Europeană este o formaţiune politică de orientare centristă, iniţiată de către istoricul Anatol Petrencu. Congresul de constituire al mişcării a avut loc la 22 octombrie 2006, fiind înregistrată la Ministerul Justiţiei la 13 aprilie 2007. MAE pledează pentru denunţarea aderării Republicii Moldova la Comunitatea Statelor Independente şi pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană şi în NATO.
Congresul I de constituire a Mişcării Acţiunea Populară a avut loc la 23 decembrie anul trecut, la iniţiativa ex-consilierului prezidenţial, Sergiu Mocanu. Potrivit iniţiatorilor Mişcării, gruparea numără peste şase mii de membri, înscrişi în rândurile Acţiunii Populare, dintre care un număr mare îl constituie tinerii. MAP îşi propune ca în 2009 să devină o formaţiune parlamentară şi să gestioneze, singură sau împreună cu alte grupuri parlamentare democrate, procesul de pre-aderare, aderare şi post-aderare a Republicii Moldova la NATO şi la Uniunea Europeană.
Discuţiile pe teme doctrinare şi ideologice desfăşurate, ieri, 13 mai în incinta IDIS Viitorul fac parte din Sesiunea de dezbateri ideologice „Partidele politice în Republica Moldova". Tema abordată ieri a fost „Partide noi in spectrul politic moldovenesc: aspecte ideologice şi discurs politic". Pe lângă MAE a fost reprezentat şi Partidul Dezvoltarii Spirituale "Moldova Unita", preşedinte Ana Tcaci. Reprezentanţi de la Mişcarea Acţiunea Populară, Partidul Umanist, Partidul Conservator, şi Partidul European nu s-au prezentat la dezbateri.

Niciun comentariu: