Fostul consilier al lui Voronin, Sergiu Mocanu, tatăl celor doi cetăţeni care au forţat joi intrarea în Ambasada României din Chişinău, se află la Bucureşti şi i-a cerut o întrevedere preşedintelui Băsescu pentru a-l convinge ca fiii săi, cercetaţi penal în R. Moldova, să fie aduşi în România. "Mă aflu la Bucureşti şi am cerut să fiu primit în audienţă la preşedintele Traian Băsescu. Nu sunt sigur că mesajul a ajuns la el, dar mi s-a transmis că acest lucru nu este posibil. Preşedintele Vladimir Voronin a respins vineri acuzaţiile de înscenare politică aduse de fostul său consilier Sergiu Mocanu, ai cărui fii cercetaţi de poliţie s-au refugiat în Ambasada română de la Chişinău unde solicită asistenţă consulară, sugerând că acesta nu a ştiut să-şi educe copiii.
Apoi, mi-a fost indicat să trimit dosarele fiilor mei la MAE. Am făcut acest lucru, iar de la minister am primit confirmarea că documentele au ajuns la ei şi că vor fi studiate cu atenţie", a explicat pentru NewsIn Sergiu Mocanu.
"Nu voi pleca din România până nu se va găsi o soluţie pentru acest caz. Cea mai bună rezolvare politico-diplomatică ar fi aducerea lor în România. În Chişinău, din momentul în care vor ieşi din ambasadă, cei doi fii ai mei nu au nicio şansă de a-şi păstra integritatea fizică şi psihică. Nu am nicio garanţie că nu vor fi din nou arestaţi şi că nu li se vor fabrica alte acuzaţii. Ţinta politică a acestui atac sunt eu", a mai spus Mocanu.
"Dacă nu se va găsi o soluţie pentru mine şi pentru fiii mei în România, vom cere azil politic în altă ţără europeană", a mai spus acesta.
Preşedintele Vladimir Voronin a respins vineri acuzaţiile de înscenare politică aduse de fostul său consilier Sergiu Mocanu, ai cărui fii cercetaţi de poliţie s-au refugiat în Ambasada română de la Chişinău unde solicită asistenţă consulară, sugerând că acesta nu a ştiut să-şi educe copiii.
Mocanu a recunoscut că pune autorităţile române "într-o situaţie foarte delicată", având în vedere că cere scoaterea din Republica Moldova a unor persoane cercetate penal, ceea ce ar însemna subminarea justiţiei de la Chişinău şi încălcarea oricăror norme de drept internaţional. Pe de altă parte, Mocanu speră "în voinţa politică şi în curajul" autorităţilor de la Bucureşti.
Adrian şi Roman Mocanu, fiii lui Sergiu Mocanu, care au şi cetăţenie română pe lângă cea moldoveană, au forţat joi intrarea în Ambasada României la Chişinău cerând protecţie consulară.
Autorităţile române sunt obligate să ofere asistenţă consulară atunci când un cetăţean român o solicită, dar scoaterea unor persoane din ţară, în momentul în care sunt cercetate penal, este imposibilă, au declarat pentru NewsIn surse apropiate acestui caz. Acest lucru ar însemna încălcarea legii de către autorităţile române şi acordarea de imunitate unor persoane cercetate judiciar de organele din R. Moldova.
În această speţă consulară, autorităţile ambasadei din Chişinău trebuie să verifice dacă plângerea celor doi cetăţeni este întemeiată. Autorităţile române se află în acest moment, potrivit surselor citate, în contact cu autorităţile judiciare de la Chişinău şi cercetează dacă celor doi le-au fost respectate toate drepturile în timpul anchetei.
Tot ceea ce pot face autorităţile române, spun sursele NewsIn, este să adopte o atitudine fermă în cazul în care se constată că autorităţile de la Chişinău s-au abătut de cuvântul legii şi să ceară respectarea drepturilor acestora.
Aceleaşi surse au mai declarat că Sergiu Mocanu a făcut o greşeală atunci când şi-a lăsat fiii să recurgă la gestul de a forţa intrarea în Ambasada României, încălcând astfel prevederile legii, cea mai bună soluţie fiind ca cei doi fraţi Mocanu să accepte să părăsească incinta ambasadei.
Adrian şi Roman Mocanu au fost reţinuţi de poliţie sâmbătă pe motiv că în urmă cu o lună şi jumătate ar fi bătut o persoană la discotecă. După 72 de ore de arest preventiv, una din instanţele de judecată de la Chişinău a decis prelungirea detenţiei pentru încă zece zile, considerând că cei doi constituie un pericol pentru societate şi ar putea eluda justiţia. Fiul cel mare al politicianului, Roman, a fost sancţionat cu arest la domiciliu, pe motiv că are ulcer duodenal. Decizia de prelungire a detenţiei a fost atacată la Curtea de Apel, instanţa dând câştig de cauză reclamanţilor, care, după ce au fost puşi în libertate, au sărit gardul Ambasadei României pentru a cere protecţia autorităţilor române.
Sergiu Mocanu, fost consilier al lui Vladimir Voronin şi fondator al formaţiunii Mişcarea Acţiunea Populară, care se declară în opoziţie cu puterea actuală de la Chişinău, este considerat un politician controversat, mai ales din cauza carierei sale politice cu treceri spectaculoase de la o formaţiune politică la alta, adesea de pe segmente opuse ale eşichierului politic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu