Alexandru Oleinic și Valeriu Cosarciuc - înca două legende de la AMN

1. Alexandru OLEINIC, baronul din dealul Sorocii
Unul dintre cei mai clonţoşi deputaţi ai Alianţei Moldova Noastră, mereu nemulţumit pe guvernanţi şi pus pe reproşuri şi sfaturi pentru toată lumea este nimeni altul decât Alexandru Oleinic. Cunoaştem deja o parte importantă a isprăvilor acestuia pe vremea când era director al Uzinei de Tractoare din Chişinău şi şef al Departamentului Privatizare şi Administrarea Proprietăţii de Stat. Am mai scris despre asta recent. Dar nu uităm nici faptul că Alexandru Oleinic a coborât în Chişinău din dealul Sorocii. Anume acolo şi-a început el marile afaceri. Lumea zice că Uzina MONOLIT din Soroca, unde Oleinic a activat din 1982, iar din 1992 până în 1996 a fost şi director general, i-a fost prima vacă de muls, de unde i se trag afacerile. Şi mai zic sorocenii că anume el ar fi la ora actuală proprietarul atelierului de producere a mobilei din cadrul fostei întreprinderi de stat de deservire socială din localitate. E adevărat, această unitate este dată în arendă, dar contracost, nu pe gratis. Un localnic bine informat ne-a mai zis că Al. Oleinic ar avea o ditamai căsoaie în satul Egoreni, rn. Soroca, în care locuiesc soţia şi fiica oligarhului galben. Tot el are şi un apartament în centrul raional, obţinut pe vremea când era la Monolit. Până aici toate bune şi frumoase. Marea şmecherie urmează.
Tot gurile rele vorbesc despre relaţiile cu totul speciale care ar exista între numitul barosan şi o oarecare fermecătoare cucoană soroceancă, pe nume Elizaveta Cojocaru. Această şarmantă reprezentantă a sexului frumos (pardon, a genului, am vrut să zic) este director al S.A. „Comturas". Societatea respectivă ar avea în proprietate vreo zece magazine de produse alimentare, restaurantul „Beciul Vechi", restaurantul „Cetatea Veche", restaurantul „Milenium", cafeneaua „Rosalinda", disco-barul „Scvajina", pe care o conduce nemijlocit soţia nababului. Ce să zicem, nu e rău deloc să ai o duzină de localuri. Banii gheaţă curg gârlă în fiecare zi. Căci oricât ar fi de săracă lumea, tot mai intră pe la magazin să îşi ia ceva de-ale gurii, pe la restaurant să tragă un chef cu amicii sau chiar să petreacă la o nuntă ori cumătrie.
Dacă se au de bine Alexandru cu Elizaveta nu ne pare rău, nici nu îi invidiem, doar constatăm că impresia noastră e următoarea. Anume Elizaveta Cojocaru este persoana de faţadă prin care se pare că îşi derulează majoritatea afacerilor din Soroca Al. Oleinic. Altfel cum, ziceţi şi Dumneavoastră, iubiţi cititori, neavând pe cineva în spate, cum putea o simplă şi modestă lucrătoare în sfera de deservire să ajungă proprietăreasa a atâtor afaceri? Să fim serioşi, schema e clară de la o poştă.
2. Valeriu COSARCIUC, omul care nu râde
Valeriu Cosarciuc (în continuare şi V.C.), deputat AMN şi bun prieten cu Alexandru Oleinic, merită din plin un portret aparte în galeria noastră. Vom reveni la el cu prima ocazie pentru a-i prezenta mai amplu viaţa şi opera acestui exponent de marcă al cohortei de cavaleri ai mămăligii explodate. Dar până atunci nu pot să mă abţin de la creionarea unui detaliu care îl caracterizează din plin pe deputatul galben cu pricina.
Vorba e că V. Cosarciuc este mereu serios, hojma posomorât, grav fără oprire, solemn până la crispare. Când apare la microfonul Parlamentului, el bolmojeşte texte lungi şi supărate despre ce crede el că ar trebui de făcut în economia ţării. Intervenţiile lui monocorde şi plictisitoare sunt cu atât mai iritante cu cât omul pare a fi ventriloc, adică nu prea deschide gura când articulează cuvintele direct din burtă. Dar ceea ce e de-a dreptul epuizant este crisparea invariabilă întipărită pe chipul lui solemn şi insipid. În popor se zice despre unii ca el că ăstuia mereu îi plouă şi îi ninge, că nu-i mai intri în voie oricât te-ai zbate şi că e atât de posomorât încât mai lesne ai merge la spânzurătoare decât să rămâi în compania ursuzului domn care oscilează între stările grave şi cele de-a dreptul dramatice. Psihanaliştii spun că astfel de tristeţi iremediabile sunt rodul unor frustrări din copilărie sau adolescenţă, iar uneori ele ascund nişte eşecuri din viaţa personală care marchează oamenii pe viaţă.
În legătură cu felul oţărât al respectivului ipochimen există chiar o istorioară pe care mi-a relatat-o un important investitor occidental. Pe când eroul nostru era vicepremier în Guvernul Braghiş el s-a ocupat de elaborarea şi semnarea unui contract cu o mare companie străină. De altfel, pe parcursul cooperării cu partenerul occidental Cosarciuc s-a arătat destul de elastic şi priceput, dorind să lase o impresie bună străinului. Şi după ce au finalizat discuţiile, iar contractul a fost semnat, Cosarciuc îl întreabă din politeţe pe omul de afaceri european: „Aş putea să Vă mai fiu cu ceva de folos, stimate domn?". La care acesta, având şi spirit de observaţie, şi simţ al umorului, zice: „Am o singură rugăminte, dle Cosarciuc. Vă rog să zâmbiţi". A urmat o pauză lungă şi penibilă, după care Cosarciuc a răspuns: „Vă rog să mă scuzaţi, stimate domn, dar nu pot". Desigur, omul care râde ca proasta-n târg nu inspiră prea multă simpatie. Dar nici unul taciturn şi constipat nu are cum să încânte.
Şi totuşi, pesimismul obsesiv nu e cea mai elegantă postură pentru o persoană publică.
Într-un film rusesc a existat o replică adresată unui personaj, care i se potriveşte de minune şi eroului nostru: „Uitându-te la dumneata nu mai ai nici o încredere în victorie".
Dar nu despre aceste mici deficienţe ale bombănitului deputat galben vroiam să vă spun, şi nici să mă întreb retoric ce caută un om ca el, dacă se crede un cetăţean onorabil, în această companie de nomenclaturişti, escroci şi hoţi de drumul mare. Pur şi simplu, ne-am gândit să vă prezentăm, iubiţi cititori, câteva aspecte ale afacerilor lui Cosarciuc, unele dintre ele interesante, altele de-a dreptul dubioase.
Se ştie că între anii 1995-1999 V. Cosarciuc a fost director al uzinei S.A. „Moldagrotehnica". Dar să le luăm pe rând. La 23 octombrie 1992, prin hotărârea Ministerului Industriei şi Energeticii s-a decis reorganizarea Asociaţiei de Producţie „Moldagrotehnica" în societate pe acţiuni. Ulterior, mai exact la 02.11.1995, V.C. a fost numit prin hotărârea nr. 01/516 a acestui minister în calitate de director general al noii S.A. Şi de aici începe întreaga epopee de privatizare frauduloasă a acestei întreprinderi.
Astfel, V. C., manipulând cu abilitate imperfecţiunile şi lacunele cadrului legislativ de atunci, precum şi modificările legislative care se înşiruiau lanţ, a purces la realizarea următoarei scheme de privatizare dubioase. La 05.10.1998 el deschide pe numele soţiei sale, Valentina, un SRL, botezat „Seraldinax", acesta având adresa juridică pe str. Idustrială, 4, mun. Bălţi. De menţionat că pe aceeaşi adresă juridică se află şi S.A. „Moldagrotehnica". Acest SRL „Seraldinax" are următorii asociaţi:
• Cosarciuc Valentina cu 75% din capitalul social al întreprinderii sau 259 000 lei. Tot ea mai deţine întreprinderea individuală „Cosarciuc Valentina" şi activează şi în firma fiului său Sergiu, SRL „Izocar", care, la rândul său, gestionează Î.M. „Izocar" SRL (mun. Chişinău, str. Uzinelor, 21) şi Î.M. „Basaflex" SRL (mun. Chişinău, str. Alba Iulia, 75).
• — Frunză Petru cu 12,5% din capitalul social al întreprinderii sau 43 162 lei.
• — Podureac Alexandru cu alte 12,5% din capitalul social al întreprinderii, acesta fiind, totodată, şi fiul lui Podureac Vasile, care ocupă funcţia de şef adjunct al S.A. „Moldagrotehnica". Acesta mai deţine compania SRL „Agrovald-Nord" şi SRL „Bolivian".
În această componenţă la 29.12.1998, în baza contractului nr. 18 încheiat cu S.A. „Moldagrotehnica", SRL „Seraldinax" îşi ia angajamentul să investească în perioada anilor 1999-2000 în S.A. „Moldagrotehnica" suma de 2 milioane lei. În acest context, devine dubioasă provenienţa acestor mijloace financiare, ea provenind de la o întreprindere care abia se înfiinţase. Există opinii potrivit cărora această sumă ar fi fost deturnată din activitatea respectivei unităţi economice de stat aflate în gestiunea lui V. C.
În anii 1999-2000, S.A. „Moldagrotehnica" a fost inclusă în planul de privatizare şi urma să fie scoasă la licitaţie. Dar V.C. era pe fază. Aflându-se în funcţia de prim-viceprim-ministru şi speculând prevederile art. 18, alineat 2 al Legii nr. 1217-XIII din 25.06.1997 „Cu privire la programul de privatizare pentru anii 1997-1998" şi alte acte normative care ţineau de reglementarea procesului de privatizare, care în acea perioadă se modificau frecvent în funcţie de interesele demnitarilor, V.C. a tras toate sforile pentru a se pricopsi cu o cogeamite întreprindere. Astfel, apare o scrisoare din partea Guvernului adresată Ministerului Industriei şi Energeticii şi conducerii S.A. „Moldagrotehnica" prin care se propunea ocolirea licitaţiei şi cedarea unităţii respective către SRL „Seraldinax", întrucât ultima ar fi făcut investiţii în întreprinderea respectivă. Este de menţionat că la acea oră, capitalul social al S.A. „Moldagrotehnica" constituia 15 milioane 940 mii 517 lei, statul deţinând în această întreprindere 96,78%, 3,2% revenindu-le unor persoane fizice. Mai mult decât atât, suma de 15 357 602 lei, adică pachetul de acţiuni care aparţinea statului, nu a fost achitată în buget, astfel SRL „Seraldinax" privatizând S.A. „Moldagrotehnica" doar cu achitarea primei tranşe de bani, aproximativ 6 mln lei.
Drept urmare a acestor acţiuni, la 4 ianuarie 2000, prin hotărârea adunării acţionarilor s-a decis eliberarea din funcţia de director general al S.A. „Moldagrotehnica" a lui Valeriu Cosarciuc şi numirea lui Petru Frunză.
Ulterior, respectiv în 2007, pentru a majora dividendele acţionarilor, în special al SLR „Seraldinax", a fost majorat capitalul social al întreprinderii prin includerea în proprietatea întreprinderii a unor utilaje în valoare de 4,5 mln lei. O bună parte din utilajele menţionate, susţin sursele noastre, ar fi fost introduse în ţară prin contrabandă.
În 2001 s-a produs o altă escrocherie demnă de reţinut. Prin decizia acţionarului principal, avându-se în vedere insolvabilitatea întreprinderii, a fost scos la vânzare terenul aferent al S.A. „Moldagrotehnica", situat pe adresa juridică str. 31 August din mun. Bălţi. Se ştie că termenul de realizare a procedurii de insolvabilitate este de cinci ani, însă V. Cosarciuc, versat în scheme dubioase, a organizat comercializarea acestui teren abia în mai anul curent unei companii din Chişinău. De menţionat că până în prezent, această tranzacţie nu figurează în statutul respectivei întreprinderi.
Dar asupra terenurilor şi imobilelor care îi aparţin lui V.C. vom continua investigaţiile noastre şi vom reveni la timpul potrivit. Ca şi asupra altor matrapazlâcuri şi coţcării ale vajnicului atlet al opoziţiei galbene. Staţi aşa, filmul continuă. Şi ce senzaţii tari promite serialul nostru. Adevărat se zice: viaţa bate filmul.
Dar parcă s-ar mai cere un post-scriptum, care să contureze măcar în treacăt profilul eroului nostru, care se vrea cu tot dinadinsul politician şi basta. La recentul congres al AMN din iunie, galbenii exponenţi ai nomenclaturii comuniste de pe vremuri şi ai mafiei din fostele guvernări corupte s-au grozăvit că se vor sălta din călcâie atât de grozav încât la anul vor lua puterea în mâinile lor păroase (expresie calchiată voit din rusă). Pentru a face vârf la stog şi a cădea definitiv în ridicol aceşti bravi luptători pentru propria căpătuială au lansat şi o denumire-slogan a platformei lor electorale. Ia ascultaţi. Cică „Saltul tigrului est-european". Şi ca să ne convingă de faptul că platitudinea, lipsa de inspiraţie şi de imaginaţie este principala lor trăsătură, Valeriu Cosarciuc unde sare şi el cu gura şi se dă cu părerea ce mâncare de peşte mai e şi, ia colea, o victorie în alegeri. Cocoţat la tribună, după lungi şi superficiale meditaţii în dodii, prosperul afacerist şi searbădul politicastru unde face:
„Pentru ca să învingem în alegerile din 2009 trebuie să acumulăm 650 de mii de voturi. Astfel, în cele 265 de zile rămase până la alegeri, fiecare dintre cei 20 de mii de membri şi activişti de partid trebuie să aducă câte 33 de voturi. Pentru asta avem nevoie de o sumă de circa şase milioane de euro".
După cum vedeţi, dragi cititori, în capul bravului soldat al armatei lui Urechean-spaima bunului-simţ aritmetica electorală e simplă. Business-planul coţcarului de Bălţi, supranumit de unii şi Coţcarciuc, rostit ritos şi cu fruntea încruntată (cum altfel?), în loc să provoace râsete în sală, a stârnit un fel de entuziasm scremut. Vorba aia, ai noştri ca brazii. (Cu mucii pe piept.) Ca să vezi, la ce mai servesc toate tehnicile electorale de promovare, marketing electoral şi subtilităţi de comunicare. Dai banul şi eşti votat, asta e. Deci, şmecherii cu obrazul galben (nici nu are cum se înroşi, dacă nu e nici un dram de ruşine) şi gros nici nu se sinchisesc de faptul că au de gând să cumpere voturile oamenilor cu toptanul, la grămadă, cu ridicata, ca cei mai ordinari precupeţi. Cosarciuc nici nu se mai complică să vadă care va fi plafonul electoral stabilit de CEC, adică ce va zice legea despre suma maximă a fondului electoral. Nici nu s-a mai trudit să mai precizeze da de unde boala vor lua bastarzii Soarelui-apune tocmai ŞASE MILIOANE DE EURO? Au nu cumva din ce au furat cât au stat călare pe funcţii barosane şi au muls averea statului ca pe vaca Joiana de la ferma colhozului „Calea lui Ilici"? Ce o fi la mijloc? Cinism? Prostie? Bravadă? Ignoranţă? De toate câte un pic.